Titularizare

2023

CONCURSUL NAŢIONAL DE OCUPARE A POSTURILOR DIDACTICE/CATEDRELOR VACANTE/REZERVATE DIN 
ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR 
12 iulie 2023 
Probă scrisă 
FILOSOFIE ȘI LOGICĂ, ARGUMENTARE ȘI COMUNICARE 
Varianta 3 
● Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă zece puncte din oficiu. 
● Timpul de lucru efectiv este de patru ore. 
 
Subiectul I 
1. 
a. Concepția filosofică a lui Immanuel Kant privind problema cunoașterii se regăsește în lucrarea 
sa "Critica rațiunii pure". Kant abordează chestiunea existenței cunoașterii independente de 
experiență și impresiile simțurilor, numind această cunoaștere "a priori". El face o distincție 
esențială între cunoștințele a priori și cele empirice. Cunoștințele a priori sunt cele care nu provin 
din experiență și nici din impresiile simțurilor. Ele sunt independente de orice observații sau date 
senzoriale și sunt considerate universale și necesare. În contrast, cunoștințele empirice au sursele 
în experiență, ele derivă din observații și datele senzoriale, fiind considerate contingente și 
particulare. 
Kant susține că există cel puțin o problemă care necesită o cercetare mai atentă: dacă există sau 
nu cunoștințe a priori. Această problemă este esențială pentru a înțelege fundamentul cunoașterii 
și limitele rațiunii umane. El evidențiază că expresia "a priori" nu este suficient de precisă, 
deoarece unele cunoștințe obișnuite să fie considerate a priori pot avea izvoare empirice 
indirecte, derivând din reguli generale preluate din experiență. Astfel, Immanuel Kant explorează 
complexitatea și subtilitățile legate de natura cunoașterii și a rațiunii. 
b. Contraargumentul privind afirmația că se obișnuiește să se spună despre multe cunoștințe 
derivate din izvoare empirice că le avem sau că le avem a priori poate fi construit astfel: deși 
unele cunoștințe par a fi independente de experiență, ele pot fi, în realitate, influențate de 
experiența anterioară subconștientă. Spre exemplu, chiar dacă regula generală poate părea a fi 
dedusă a priori, ea poate avea la bază experiențe trecute care au fost asimilate în mod inconștient. 
Astfel, chiar dacă nu deducem direct din experiență, sursa subiacentă a cunoștinței poate avea 
rădăcini empirice. 
c. O altă concepție filosofică referitoare la problema cunoașterii poate fi reprezentată de 
empirism, în special de gânditorii precum David Hume. Hume susține că toate ideile provin din 
experiență și că nu există nicio cunoaștere a priori. El respinge ideea de concepte innascute sau 
principii a priori, considerând că mintea umană este o tabula rasa, iar cunoștințele provin din 
impresiile senzoriale. 
Raportul dintre concepția lui Immanuel Kant și empirism poate fi văzut în contrastul dintre 
cunoștințele a priori și cele empirice. În timp ce Kant recunoaște existența cunoștințelor a priori, 
Hume susține că totul este derivat din experiență. Astfel, discuția despre originile cunoașterii și

natura rațiunii explorează diverse perspective filosofice asupra modului în care omul dobândește 
și înțelege cunoștințele. 
 
2. 
Din punct de vedere filozofic, evaluarea unui argument se concentrează adesea pe validitatea 
logică și coerența raționamentului. Argumentul poate fi transcris formal astfel: 
P: Cererea de cereale crește Q: Prețul cerealelor crește R: Benzina se scumpește 
Argumentul este formulat astfel: 
1. P → Q 
2. R → Q 
3. R ∨ P 
 
Din perspectivă filozofică, evaluarea unui argument se extinde pentru a include nu doar 
validitatea logică, ci și corectitudinea și relevanța premiselor în raport cu concluzia. În cazul 
argumentului dat, să analizăm aspectele filozofice: 
1. Validitate logică: Argumentul este formulat într-un mod logic valid. Concluzia rezultă 
din premiselor date într-un mod care respectă regulile logicii. 
2. Coerență internă: Premisele par a fi coerente între ele. Legăturile cauzale propuse 
(creșterea cererii de cereale și scumpirea benzinei duc la creșterea prețului cerealelor) 
sunt exprimate într-o manieră logică și fără contradicții interne. 
3. Relevanță: Este important să se evalueze dacă premizele oferite sunt relevante pentru 
concluzie. În acest caz, relația dintre creșterea cererii de cereale și creșterea prețului, 
precum și între scumpirea benzinei și creșterea prețului, sunt esențiale pentru susținerea 
concluziei. 
4. Adevărul premiselor: Din punct de vedere filozofic, se poate pune întrebarea dacă 
premizele sunt adevărate în contextul real. De exemplu, există dovezi empirice care să 
susțină că atunci când cererea de cereale crește sau când benzina se scumpește, prețul 
cerealelor crește întotdeauna? 
5. Izvoare și presupuneri: Analiza filozofică ar trebui să se concentreze și asupra 
presupunerilor sau a izvoarelor care stau la baza argumentului. De exemplu, ce anume 
determină creșterea cererii de cereale sau scumpirea benzinei? 
6. Context cultural și social: Evaluarea filozofică ar putea implica, de asemenea, o analiză 
a contextului cultural și social în care argumentul este formulat, pentru a înțelege mai 
bine implicațiile și presupunerile sociale. 
În final, evaluarea filozofică a unui argument depinde de o abordare holistică, care ia în 
considerare aspectele menționate mai sus. Este important să se examineze nu doar validitatea

logică, ci și coerentța, relevanța și validitatea premiselor în contextul mai larg al cunoașterii și 
experienței umane. 
 
Subiectul II 
1. 
a. Formula logică corespunzătoare propoziției este: 
Propoziție categorică: "Numai unii dintre sculptori nu sunt pictori renumiți." 
Notare logică: 
 S: Mulțimea sculptorilor 
 P: Mulțimea pictorilor renumiți 
Formula logică:  
¬∀x(Sx→Px) 
Tipul de propoziție categorică: Afișează o propoziție de tipul A, deoarece conține cuantificatorul 
universal "toți" (∀∀) și negația "nu" (¬¬). 
b. Argument valid: 
Premisa 1: "Toți pictorii renumiți sunt sculptori."  
∀x(Px→Sx) 
Premisa 2: "Unii dintre sculptori nu sunt pictori renumiți." 
 ∃x(Sx∧¬Px) 
Concluzie: "Numai unii dintre sculptori nu sunt pictori renumiți."  
¬∀x(Sx→Px) 
Explicație: Premisele susțin concluzia în mod logic, deoarece premisele afirmă că toți pictorii 
renumiți sunt sculptori, iar există cel puțin un sculptor care nu este pictor renumit. 
c. Obversa conversei propoziției date: 
Propoziția dată: 
 ¬∀x(Sx→Px)

Obversa conversă:  
∃x(Sx∧¬Px) 
Explicație: Obversa conversei transformă cuantificatorul universal negat (¬∀¬∀) în cuantificator 
existențial (∃∃), și invers, și negă implicația (→→). 
d. Polisilogism progresiv cu propoziția dată ca concluzie: 
Premisa 1: "Toți pictorii renumiți sunt artiști talentați."  
∀x(Px→Tx) 
Premisa 2: "Niciun sculptor talentat nu este pictor renumit."  
∀x(Sx∧Tx→¬Px) 
Concluzie: "Numai unii dintre sculptori nu sunt pictori renumiți."  
¬∀x(Sx→Px) 
Explicație: Polisilogismul progresiv este un argument în care concluziile parțiale ale unui 
silogism devin premisele pentru un alt silogism. În acest caz, cele două premise susțin că toți 
pictorii renumiți sunt artiști talentați și niciun sculptor talentat nu este pictor renumit, iar 
concluzia finală rezultă în propoziția dată. 
2. 
Dreptatea a reprezentat întotdeauna un subiect central în filosofie, cu diferite perspective asupra 
ei. Aristotel, unul dintre cei mai influenți gânditori ai antichității, abordează această temă în 
lucrarea sa "Etica Nicomahică". Concepția sa asupra dreptății este complexă și relevă o abordare 
detaliată a relațiilor dintre persoane și obiecte, evidențiind ideea de proporționalitate. 
Potrivit perspectivei lui Aristotel, nedreptatea provine atunci când un individ încearcă să aibă 
mai mult decât i se cuvine, încălcând principiul egalității. El argumentează că dreptatea implică 
patru termeni esențiali: două persoane și două obiecte. Egalitatea trebuie să existe atât între 
persoane, cât și între lucruri, altfel rezultând dispute și incriminări. Dreptatea este văzută ca o 
proporție, iar nedreptatea ca ceva în afara acestei proporții, fie prin avansarea unui bun mai mare 
decât i se cuvine, fie prin primirea unui bun mai mic decât i se cuvine. 
O altă perspectivă importantă asupra dreptății este oferită de filosoful modern John Rawls, în 
lucrarea sa "Teoria dreptății". Rawls propune un cadru teoretic diferit, bazat pe ideea de "veo de 
ignoranță". El susține că o societate dreaptă ar trebui să fie concepută în așa fel încât, dacă 
indivizii nu ar ști în ce poziție socială sau economică se vor afla, aceștia ar fi de acord cu 
principiile de dreptate. Contrar lui Aristotel, care pune accent pe proporționalitate, Rawls 
accentuează importanța justiției distributive și egalității șanselor.

În raport cu perspectiva lui Aristotel, se evidențiază diferențe semnificative între cele două 
abordări. Aristotel se concentrează pe ideea de proporționalitate și echitate în distribuția 
bunurilor, în timp ce Rawls subliniază importanța eliminării inegalităților sociale și economice. 
Chiar dacă ambele perspective vizează conceptul de dreptate, ele abordează aspecte diferite și 
reflectă evoluția gândirii filosofice în contextul schimbărilor sociale și politice. 
O obiecție adusă tezei lui Aristotel se referă la ideea că răul mai mic ar putea fi considerat un 
bine în comparație cu răul mai mare. Această perspectivă poate fi problematică, deoarece 
relativizarea răului poate duce la justificarea acțiunilor injuste sau incorecte în anumite 
circumstanțe. O critică ar putea susține că există situații în care acceptarea unui rău mai mic 
poate perpetua sau normaliza nedreptăți mai mari. 
Ilustrăm această problematică prin exemplul unui sistem legal care, în încercarea de a reduce 
pedepsele pentru infracțiuni minore, poate duce la percepția că aceste infracțiuni sunt 
acceptabile. Astfel, tolerând răul mai mic, societatea poate deveni insensibilă la gravitatea 
nedreptăților mai mari și poate încuraja comportamente neetice. 
În ciuda criticii și a evoluției societății moderne, concepția lui Aristotel asupra dreptății rămâne 
relevantă. Într-o lume complexă, în care distribuția resurselor și a bunăstării este adesea inegală, 
ideea de proporționalitate și echitate încă aduce contribuții semnificative la dezbaterile filosofice 
și etice. Totuși, este important să recunoaștem și să explorăm variatele perspective 
contemporane, precum cea a lui Rawls, pentru a adapta înțelegerea dreptății la provocările și 
contextul social actual. Prin aceasta, filosofia poate contribui la dezvoltarea unor teorii etice și 
politice mai cuprinzătoare și adaptate la complexitatea realităților contemporane. 
Subiectul III 
 
1. Noțiuni: 
o Activitate de învățare interdisciplinară: Este o formă de organizare a 
procesului educațional în care se integrează conținuturi și metode de învățare 
specifice mai multor discipline școlare. Aceasta presupune colaborarea între 
diferite discipline pentru a aborda o temă comună sau pentru a rezolva o problemă 
complexă, astfel încât elevii să își dezvolte abilitățile și cunoștințele într-un 
context mai amplu și mai interconectat. 
o Trunchi comun: Este o parte a programelor școlare care cuprinde disciplinele de 
învățământ obligatorii pentru toți elevii, indiferent de profilul sau specializarea pe 
care o aleg. Acest trunchi comun asigură formarea unei baze generale de 
cunoștințe și abilități esențiale pentru toți elevii, contribuind la dezvoltarea unei 
culturi generale și la formarea unei perspective interdisciplinare. 
2. Necesitatea Notei de prezentare: 
o Nota de prezentare în cadrul programei școlare pentru Filosofie are rolul de a 
oferi un ghid detaliat și clar al obiectivelor, conținuturilor și metodologiilor de 
predare. Aceasta contribuie la transparența procesului educațional, asigurând 
înțelegerea clară a așteptărilor și a direcției educaționale. Notele de prezentare

ajută și la standardizarea procesului de învățare, asigurând coerența și consistența 
în abordarea disciplinei. 
3. Evaluarea inițială vs. Evaluarea finală la Filosofie: 
o Evaluarea inițială: Este o evaluare realizată la începutul procesului de învățare 
pentru a evalua cunoștințele, aptitudinile și competențele existente ale elevilor 
înainte de a începe un nou modul sau unitate de învățare la Filosofie. Poate 
include teste de diagnostic, discuții sau activități care ajută la identificarea 
nivelului de pregătire al elevilor. 
o Evaluarea finală: Este o evaluare realizată la sfârșitul unui modul sau al unui an 
de studiu la Filosofie pentru a măsura progresul elevilor și pentru a evalua în ce 
măsură au atins obiectivele și competențele stabilite. Aceasta poate include teste 
finale, proiecte, eseuri sau alte modalități de evaluare care demonstrează nivelul 
de înțelegere și aplicare a cunoștințelor acumulate. 
4. Listă de control/verificare pentru evaluarea la Filosofie: 
o a. Elevul identifică corect genurile și stilurile de filosofare într-un text dat. 
o b. Elevul utilizează adecvat discursul filosofic în elaborarea unui eseu, respectând 
structura și coerenta argumentației. 
o c. Elevul analizează situații de viață pentru identificarea soluțiilor, aplicând 
cunoștințele și metodologia specifice filosofiei. 
o d. Elevul demonstrează capacitatea de a face distincții clare între diferitele genuri 
și stiluri de filosofare. 
o e. Elevul utilizează argumente filosofice într-un context specific, evidențiind 
conexiunile dintre filosofie și viața reală. 
5. Relația dintre competențele generale și competențele specifice: 
o a. Competențele generale reprezintă abilități transversale care au aplicabilitate în 
diverse contexte, precum utilizarea conceptelor specifice științelor sociale și 
aplicarea cunoștințelor în rezolvarea situațiilor-problemă. 
o b. Competențele specifice, precum 5.1, sunt detalii care se referă direct la 
obiectivele de învățare specifice disciplinei Filosofie și contribuie la dezvoltarea 
abilităților filosofice ale elevilor. 
6. Activitate didactică pentru competența specifică 5.1: 
o Activitatea propusă poate fi un studiu de caz în care elevii trebuie să analizeze o 
situație de viață controversată, aplicând concepte și metodologii specifice 
filosofiei. Elevii vor fi încurajați să identifice soluții și să argumenteze pe baza 
principiilor filosofice. Această activitate dezvoltă capacitatea elevilor de a aplica 
înțelegerile filosofice în contexte reale și le consolidează abilitățile analitice și 
critice.