Titularizare

2023

CONCURSUL NAȚIONAL DE OCUPARE A POSTURILOR DIDACTICE/CATEDRELOR VACANTE/REZERVATE DIN 
ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR 
12 iulie 2023 
Probă scrisă PEDAGOGIE 
Varianta 3 
• Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă zece puncte din oficiu. 
• Timpul de lucru efectiv este de patru ore. 
 
SUBIECTUL I 
1. 
Gestionarea unei situații de criză educațională este de o importanță crucială pentru asigurarea 
unui mediu de învățare sigur și eficient pentru elevi. Iată cum pot fi abordate aceste aspecte: 
1. Importanța gestionării unei situații de criză educațională: 
o Protejarea sănătății și siguranței elevilor și a personalului școlar: Situațiile de 
criză pot pune în pericol integritatea fizică sau psihologică a celor implicați în 
procesul educațional. Gestionarea adecvată a crizei este esențială pentru a preveni 
vătămări sau traume. 
o Continuarea procesului educațional: O situație de criză poate afecta desfășurarea 
normală a cursurilor. Gestionarea eficientă a crizei poate permite revenirea la 
activitățile educaționale cât mai curând posibil și evitarea pierderii de timp în 
învățare. 
o Prevenirea escaladării: Neglijarea gestionării unei situații de criză poate duce la 
escaladarea problemei și la apariția unor consecințe mai grave. Intervenția rapidă 
și eficace poate preveni agravarea situației. 
2. Tehnici de intervenție în situații de criză la clasă: 
o Comunicare eficientă: Este esențial să se stabilească o comunicare eficientă cu 
elevii și cu ceilalți membri ai personalului școlar în timpul unei crize. Ascultarea 
atentă a preocupărilor și nevoilor lor și oferirea de informații clare și corecte poate 
ajuta la gestionarea situației. 
o Delegarea responsabilităților: În funcție de gravitatea crizei, este important să se 
atribuie sarcini specifice diferiților membri ai personalului școlar pentru a 
coordona acțiunile necesare. Delegarea responsabilităților poate contribui la 
eficacitatea răspunsului la criză. 
3. Etiologia unei situații de criză educațională: Etiologia unei situații de criză educațională 
poate fi variată și poate include: 
o Incidente de comportament agresiv sau violent al elevilor sau între elevi. 
o Accidente sau incidente medicale în timpul orelor de școală. 
o Dezvăluirea unor informații sensibile sau a unor situații de criză personală ale 
elevilor. 
o Probleme de siguranță, cum ar fi incendii, inundații sau amenințări la adresa 
școlii. 
4. Etapele unei decizii educaționale în situația de criză la clasă:

o Identificarea și evaluarea situației: În primul rând, trebuie să se identifice și să se 
evalueze natura și gravitatea situației de criză. Acest lucru implică colectarea 
informațiilor necesare pentru a înțelege cu exactitate ceea ce se întâmplă. 
o Elaborarea unui plan de acțiune: Pe baza evaluării, se dezvoltă un plan de acțiune 
care să abordeze situația în mod eficient. Acest plan trebuie să includă pașii 
necesari pentru gestionarea crizei și pentru protejarea siguranței și sănătății 
elevilor și a personalului. 
o Implementarea planului: Planul de acțiune este pus în aplicare, iar fiecare membru 
al personalului școlar își îndeplinește rolurile și responsabilitățile alocate. 
o Monitorizarea și evaluarea: Pe măsură ce planul de acțiune este implementat, se 
monitorizează continuu situația și se evaluează eficacitatea măsurilor luate. Dacă 
este necesar, planul poate fi ajustat pentru a răspunde schimbărilor în situație. 
Gestionarea situațiilor de criză educațională este esențială pentru a asigura un mediu sigur și 
propice învățării și dezvoltării elevilor în cadrul instituțiilor de învățământ. 
2. 
A. Definiția conceptului de comunicare: Comunicarea este procesul de transmitere și primire a 
informațiilor, ideilor, sentimentelor sau gândurilor între două sau mai multe părți. Acest proces 
implică schimbul de mesaje și interpretarea acestora, având ca scop transmiterea de înțelesuri și 
înțelegerea reciprocă. 
B. Trei alternative educaționale: 
1. Învățământul tradițional: Este o metodă educațională în care predarea și învățarea au loc 
într-un cadru fizic tradițional, cum ar fi școlile sau universitățile. Acest tip de învățământ 
implică prelegeri, manuale tipărite și evaluări standardizate. 
2. Învățarea la distanță: Este o formă de educație în care elevii sau studenții învață folosind 
resurse online sau materiale tipărite, fără a fi nevoie să fie prezenți fizic la o școală sau 
universitate. Acest tip de învățământ oferă flexibilitate și acces la educație pentru cei care 
nu pot participa la cursuri tradiționale. 
3. Învățarea bazată pe proiect: Acestă metodă educațională implică dezvoltarea și realizarea 
unor proiecte sau sarcini practice în care elevii sau studenții aplică cunoștințele și 
abilitățile dobândite într-un context real. Aceasta promovează învățarea activă și 
aplicarea practică a cunoștințelor. 
C. Cele cinci componente ale comunicării și rolul lor în relația pedagogică: 
1. Emitentul: Emitentul este persoana care inițiază comunicarea prin transmiterea unui 
mesaj. În relația pedagogică, emitentul poate fi profesorul sau educatorul care dorește să 
transmită cunoștințe și informații elevilor sau studenților. 
2. Mesajul: Mesajul reprezintă informația sau conținutul pe care emitentul îl dorește să îl 
transmită. În contextul relației pedagogice, mesajul poate consta în lecții, instrucțiuni, 
explicații sau feedback pentru elevi sau studenți.

3. Canalul de comunicare: Canalul de comunicare este mijlocul prin care mesajul este 
transmis de la emitent la receptor. În educație, canalele de comunicare pot include 
prelegerile în clasă, manualele, platformele online sau alte resurse educaționale. 
4. Receptorul: Receptorul este persoana sau grupul care primește și interpretează mesajul 
transmis de emitent. În relația pedagogică, receptorii sunt elevii sau studenții care trebuie 
să înțeleagă și să asimileze informația pentru a învăța. 
5. Feedback-ul: Feedback-ul reprezintă reacția sau răspunsul receptorului la mesajul primit 
și joacă un rol crucial în procesul de comunicare în relația pedagogică. Prin feedback, 
profesorul poate evalua gradul de înțelegere și asimilare a informației de către elevi și 
poate ajusta în consecință procesul de învățare. 
 
Subiectul II 
Predarea și învățarea reprezintă două concepte fundamentale în procesul educațional, ambele 
fiind esențiale pentru atingerea obiectivelor educaționale. Opinia pedagogului Ioan Cerghit, 
conform căreia predarea este un ansamblu complex de acțiuni și comportamente didactice 
specifice, destinate producerii învățării, subliniază importanța relației strânse dintre procesul de 
predare și cel de învățare. 
Definirea conceptului de predare și învățare: Predarea este procesul prin care profesorii sau 
educatori transmit cunoștințe, abilități și competențe elevilor sau studenților. Acest proces 
implică planificarea și livrarea conținutului educațional, precum și crearea unui mediu propice 
învățării. Învățarea, pe de altă parte, reprezintă procesul prin care elevii sau studenții asimilează 
și înțeleg conținutul transmis în timpul predării. Este un proces activ, în care indivizii își 
construiesc propriile înțelesuri și asociază noile informații cu cunoștințele și experiențele 
anterioare. 
Rolul cadrului didactic în predare: Profesorii au un rol crucial în procesul de predare. Ei trebuie 
să fie bine pregătiți din punct de vedere pedagogic și să aibă abilități de comunicare eficientă. 
Rolurile lor includ: 
1. Planificarea lecțiilor: Profesorii trebuie să dezvolte planuri de lecție structurate și să alegă 
metode și strategii adecvate pentru a transmite informația în mod eficient. 
2. Prezentarea conținutului: Profesorii trebuie să fie capabili să explice conceptele într-un 
mod clar și accesibil elevilor, folosind exemple și ilustrații. 
3. Facilitarea discuțiilor și a activităților de învățare: Profesorii trebuie să creeze o atmosferă 
de învățare deschisă și să încurajeze participarea activă a elevilor în discuții și în 
realizarea de activități practice. 
4. Evaluarea și feedback-ul: Profesorii trebuie să evalueze progresul elevilor și să ofere 
feedback constructiv pentru a-i ajuta să își îmbunătățească performanța. 
5. Adaptarea la nevoile elevilor: Profesorii trebuie să fie flexibili și să adapteze abordarea 
lor de predare pentru a ține cont de diferențele individuale ale elevilor. 
Exemplificarea a două strategii de predare:

1. Predarea prin discuții și dezbateri: Această strategie implică organizarea de discuții în 
clasă sau dezbateri pe subiecte relevante pentru materie. Profesorul poate lansa întrebări 
provocatoare și poate încuraja elevii să-și expună opinii și să argumenteze punctele de 
vedere. Această metodă promovează dezvoltarea abilităților de gândire critică și de 
comunicare. 
2. Predarea prin proiecte și activități practice: Profesorii pot să propună elevilor proiecte sau 
sarcini practice în care aceștia trebuie să aplice cunoștințele dobândite. De exemplu, 
învățarea prin proiecte implică rezolvarea unei probleme sau realizarea unui proiect care 
să implice cercetare, planificare și implementare. Această metodă favorizează învățarea 
activă și consolidarea cunoștințelor. 
Argumentarea unui punct de vedere: Procesul de predare nu poate fi eficient fără o înțelegere 
adecvată a procesului de învățare. În acest sens, afirmația lui Ioan Cerghit este corectă în 
sublinierea faptului că predarea trebuie să fie orientată spre producerea învățării efective. Este 
responsabilitatea profesorilor să creeze un mediu de învățare stimulant, să aleagă metode și 
strategii adecvate și să fie receptivi la nevoile și stilurile de învățare ale elevilor. Predarea nu 
constă doar în transmiterea informației, ci și în facilitarea înțelegerii și aplicării acesteia în 
contexte reale. 
Subiectul III 
1. Conținutul noțiunilor: 
o Activitate interdisciplinară: Activitatea interdisciplinară presupune colaborarea 
între mai multe discipline sau domenii de studiu pentru a aborda o problemă sau 
un subiect din mai multe perspective. Scopul este de a crea conexiuni între 
domenii diferite pentru a îmbogăți înțelegerea și cunoștințele elevilor. 
o Trunchi comun: Trunchiul comun reprezintă o parte a curriculumului care 
cuprinde conținuturi obligatorii pentru toți elevii, indiferent de profilul sau 
specializarea lor. Aceste conținuturi asigură baza comună de cunoștințe și abilități 
pe care toți elevii trebuie să o dobândească în timpul școlar. 
2. Necessitatea Notei de prezentare în programele școlare pentru Pedagogie: Nota de 
prezentare este esențială în cadrul programei școlare pentru Pedagogie pentru mai multe 
motive: 
o Oferă o descriere detaliată a conținuturilor și a obiectivelor disciplinei, permițând 
profesorilor să înțeleagă mai bine ce se așteaptă de la elevi și ce ar trebui să fie 
transmis în timpul cursurilor. 
o Furnizează resurse și sugestii pentru profesori cu privire la metodele de predare, 
strategiile didactice și materialele de învățare potrivite pentru disciplină. 
o Contribuie la asigurarea consistenței în predarea disciplinei la nivel național, 
deoarece oferă un cadru comun pentru învățare și evaluare. 
3. Compararea evaluării inițiale și evaluării finale la disciplina Pedagogie: 
o Evaluarea inițială are loc la începutul cursului și are ca scop identificarea 
cunoștințelor, abilităților și experiențelor anterioare ale elevilor legate de subiectul 
sau domeniul de studiu. Acest lucru ajută profesorii să adapteze procesul de 
predare la nevoile și nivelul de pregătire al elevilor.

o Evaluarea finală are loc la sfârșitul cursului și are ca scop evaluarea cunoștințelor, 
abilităților și competențelor dobândite de elevi în timpul cursului. Acesta poate 
lua forma unor teste, proiecte sau prezentări care să demonstreze înțelegerea și 
aplicarea conținutului învățat. 
4. Caracteristici sau comportamente ale elevilor urmărite în observarea sistematică a 
activității și a comportamentului elevilor la disciplina Pedagogie: 
o Participarea activă la discuții și dezbateri în clasă, demonstrând gândire critică și 
capacitate de argumentare. 
o Abilitatea de a formula și de a pune întrebări pertinente legate de conținutul 
disciplinii. 
o Demonstrarea empatiei și a capacității de înțelegere a diversității culturale în 
contextul educațional. 
o Implicarea în proiecte și activități practice care implică aplicarea conceptelor de 
pedagogie în situații reale de învățare. 
o Capabilitatea de a evalua și de a critica proiecte și procese educaționale dintr-o 
perspectivă științifică și teoretică. 
5. Relația dintre competențele generale și competențele specifice: 
o Competențele generale, cum ar fi "utilizarea adecvată a conceptelor specifice 
științelor educației" și "explicarea, interpretarea și evaluarea unor idei, proiecte și 
procese educaționale," reprezintă abilități și aptitudini generale pe care elevii ar 
trebui să le dezvolte în timpul cursului. 
o Competențele specifice, cum ar fi "caracterizarea abordării integrate a predării-
învățării" și "explicarea premiselor diferențierii instruirii și interpretarea 
implicațiilor acestora," sunt obiective specifice ale disciplinei de Pedagogie și se 
referă la cunoștințe și abilități specifice legate de domeniul de studiu.